Lituya Bay: locul unde a lovit cel mai puternic tsunami

Atunci când se înfurie Geea

Golful Lituya este, de fapt, unul dintre numeroasele fiorduri din partea de nord-vest a marelui Golf al Alaskăi. Are o formă ciudată, cu lăţimea de 3 kilometri şi lungimea de 10 km.

• Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori

Pare o zonă blestemată. În ultimii 150 de ani, a fost măturată de nu mai puţin de 5 megatsunami-uri, iar ultimul, cel din 1958, avea să ducă proporţiile distrugerilor la cote nemaivăzute. Din fericire, Golful Lituya este o zonă izolată, nelocuită şi, după evenimentul din 1958, şi nelocuibilă.

Greu de crezut, dar cutremurul care a declanşat cel mai mare val din istoria recentă, a atins magnitudinea de „doar” 7,9 grade pe scara Richter, o valoare periculoasă, evident, însă judecând după dimensiunea distrugerilor, pare că seismul ar fi avut puterea de 9 grade.

Oricum, pe scala Mercalli, seismul s-a încadrat în categoria XI (extrem). Conform altor surse, seismul ar fi atins totuşi intensitatea de 8,3 grade pe scala Richter. Epicentrul acestuia a fost identificat într-un punct situat în apropierea masivului muntos Fairweather, la latitudinea 58,6 grade nord, longitudine 137,1 grade vest de, la 21 kilometri sud-est de Golful Lituya. Şocul s-a simţit pe o suprafaţă de 1 milion kilometri pătraţi, până în Seattle (SUA) şi Teritoriul Yukon din Canada.

Megatsunami-ul a atins proporţiile apocaliptice datorită compoziţiei solului şi a straturilor alternative de roci. Cutremurul a provocat alunecări uriaşe de teren, care au aruncat în apa golfului cantitatea colosală de circa 30 milioane metri cubi de roci, gheaţă şi sol. Împinsă de această masă enormă de materie solidă, apa golfului s-a transformat într-un val cu înălţimea de 525 metri, care a măturat şi a distrus totul în calea sa. Nemaivăzutul val era cu 143 metri mai înalt decât celebra Empire State Building din New York. Cu toate că pare greu de crezut, megatsunami-ul nu a luat „decât” 5 vieţi omeneşti. Trei dintre victime au fost ucise pe Insula Khantaak, celelalte două fiind surprinse de valul suprem pe când pescuiau în apele din largul golfului. Din nou, izolarea zonei unde a lovit megatsunami-ul, precum şi imensitatea Alaskăi, au făcut ca numărul victimelor umane să fie mic faţă de violenţa fără precedent a acestui fenomen geologic transformat în dezastru natural.

Pe lângă remodelarea golfului, valul uriaş a smuls milioane de copaci, ale căror trunchiuri au rămas să pluteasca ani de zile pe apele care scaldă toată coasta sud-vestică a celui mai întins stat american. Surprinzător, cutremurul în sine nu a făcut distrugeri importante pe uscat. În Yakutat, cel mai apropiat avanpost uman de epicentrul seismului, infrastructura podurilor, docurilor şi conductelor de petrol a rezistat, doar golful a fost devastat din cauza densităţii scăzute a straturilor de sol şi roci. Un turn de apă s-a răsturnat şi o cabană a fost distrusă.

Schimbarea formei ţărmurilor, precum şi forţa aproape incalculabilă a megatsunami-ului care se retrăgea înapoi spre ocean a rupt toate cablurile subacvatice ce deserveau Alaska Communication System.

După retragerea valului, geologii care au sosit la faţa locului au descoperit, stupefiaţi, că nivelul unui lac subglaciar din gheţarul Lituya scăzuse cu aproximativ 30 metri faţă de coordonatele sale de dinainte de seism. Imaginile obţinute imediat după megatsunami i-au îngrozit pe specialişti. În gândurile tuturor persista întrebarea neliniştitoare:

„Dacă un astfel de megatsunami se va declanşa vreodată în apropierea coastelor marine ale unor regiuni dens populate?”. Simpla imaginare a unul val înalt de peste o jumătate de kilometru scuteşte de orice comentarii…

Concluzii care se impun de la sine

Pe baza studilor şi reevaluărilor recente, specialiştii au concluzionat că un megatsunami de proporţiile celui care a redmodelat Golful Lituya a fost generat de o combinaţie de factori. Cauzele includ seismul în sine, configuraţia geologică a zonei, consistenţa straturilor de sol, dinamica gheţarului şi mişcarea maselor de roci din Gilbert Inlet, braţul îngust de apă care lega golfuleţul de ocean.

Poate părea cumva bizar dar, în general, alunecările de pământ nu sunt printre cele mai frecvente cauze care declanşează un megatsunami. Energia pe care acestea o imprimă maselor de apă este de doar 4 % din totalul dezlănţuirii de forţe dintr-un megatsunami.

Cu toate acestea există şi excepţii notabile. Nicio alunecare de teren din trecutul apropiat nu a avut măcar jumătate din amploarea celei din Golful Lituya.

Imensa masă de roci a acţionat ca un monolit, reproducând cumva un megatsunami asemeni celui generat de un asteroid care cade în ocean. Impactul a creat un crater considerabil şi a dislocat roci şi depozite sedimentare acumulate în zonă încă din perioada terţiară. Printre alte efecte de ordin geologic, terenul din zonă s-a ridicat cu până la 1 metru.

Amploarea acestui dezastru natural, foarte rar întâlnit, a făcut ca episodul derulat în Golful Lituya să fie astăzi studiat şi cercetat în cele mai mici detalii de către specialiştii care vor să afle mai multe despre posibila situaţie în care un asteroid ar lovi oceanul.

Dinamica fenomenului şi potenţialul pericol al unui eveniment asemănător au dus la reconsiderarea planurilor de salvare în cazul unui dezastru similar.

La fel, cercetarea în domeniile geologiei tectonice şi seismologiei au fost impulsionate de megatsunami-ul din Lituya. De fapt, unele teorii şi ipoteze referitoare la formarea şi amploarea megatsunami-urilor au fost reconsiderate aproape în totalitate, oamenii de ştiinţă fiind martori direcţi ai unui megatsunami şi ai urmărilor sale.

Pentru noi toţi, episodul din Lituya a fost încă un exemplu viu al forţelor inimaginabile ale naturii dezlănţuite, precum şi o readucere aminte a vulnerabilităţii întregii civilizaţii umane actuale.